Ce înseamnă multipotențial?

De când mă știu îmi place să explorez și să aflu lucruri noi. Sunt curios din fire și pe lângă informațiile pe care mi le iau de pe net, mă trezesc în conversații unde pun întrebări fiindcă nu știu nimic sau foarte puține despre anumite domenii și vreau să aflu mai multe. Inițial mi se părea că specializarea este cheia, fiindcă te ajută să fii foarte bun într-un domeniu, să devii recunoscut și plătit pentru asta. Acum aproximativ 2 ani am văzut un Ted Talks la recomandarea unui prieten despre multipotențiali, iar asta mi-a schimbat perspectiva.

Pe scurt multipotențialul (din eng. multipotential) este acea persoană care are o multitudine de interese, fără ca una să domine viața sa, și pe care le urmărește secvențial sau simultan. Conform Wikipedia, termenul a apărut prima dată în 1972 și definea o persoană care, într-un mediu potrivit, poate selecta și dezvolta o serie de competențe la un alt nivel. În anul 2010, Emilie Wapnick a adus termenul și mai mult în evidență prin faptul că a creat o comunitate globală de multipotențiali și apoi printr-un Ted Talk.

Am mai adresat o întrebare pe pagina mea personală de Facebook la un moment și, pe lângă interesul pentru concept, au fost și câțiva oameni care au zis că nu e nimic nou și simbolizează același lucru ca și polimatul. Răspunsul ar fi da și nu. Da, fiindcă într-adevăr face referire la mai multe domenii de interes variate, dar nu, fiindcă un polimat tinde să se specializeze pe ele. În schimb, multipotențialul doar manifestă curiozitatea către asta. Un multipotențial este un potențial polimat. 

Tot Wikipedia vine cu o serie e sinonime pentru multipotențital: scanneri, generaliști, multipasionați și altele. Poate că din acestea, multipasionați ar identifica cel mai bine tipologia, dar nu aș denumi-o chiar pasiune. Din acest motiv prefer să rămân la multipotențial, chiar dacă încă nu există în DEX. 

Avantajul multipotențialilor este faptul că pot aduce împreună idei care aparent sunt foarte diferite. Ei pot crea legături, pot rezolva probleme complexe și pot produce inovație. Faptul că învață foarte repede și dobândesc abilități rapid îi face foarte flexibili și adaptabili. Tim Ferris, probabil unul dintre cei mai cunoscuți multipotențiali, afirmă că într-o lume ultra-specializată, cei care sunt generaliști ajung să coordoneze spectacolul. Ei dețin peisajul de ansamblu și pot crea predicții, inova și implementa cel mai rapid. 

Emilie Wapnick este probabil cea mai cunoscută persoană multipotențial și a creat o comunitate în jurul ei. Mai multe informații cu privire la multipotențial și comunitate poți găsi aici, iar aici îți poți face un test pentru a vedea în ce măsură ești o persoană multipotențială.

Cred că într-o lume ce se află în permanentă schimbare, abilitatea de a învăța și de a combina idei este esențială. Inteligența artificială și machine learning încep să ia locul specialiștilor pe anumite taskuri, deci faptul că știi să faci foarte bine ceva anume s-ar putea să nu mai fie un avantaj. Ci munca creativă și abilitatea de a combina lucruri și idei devin din ce în ce mai importante și momentan (până ajungem la singuralitate) tehnologia nu o poate face.

Entuziasmul meu e mare când descopăr ceva nou (iar asta se întâmplă destul de des) și devin interesat, vreau să aflu mai multe, deschid multe taburi și mă înscriu la cursuri, iar apoi simt o supraîncărcare cu informații și parcă nu am timp să le explorez pe toate. Iar apoi îmi dau seama că este nevoie să prioritizez și să o iau pas cu pas. Îmi setasem o țintă în viață la un moment dat că mi-ar plăcea să fiu plătit pentru că învăț, citesc, explorez lucruri. Încă nu mi-am dat seama cum aș putea trăi din asta (pragmatic fiind, nu idealist) însă în continuare explorez. Dacă vrei să te alături călătoriei, ce părere ai de: ⬇️⬇️⬇️

Un altfel de newsletter

Sub pălăria aceasta a multipotențialității, trimit de două ori pe lună un newsletter în care includ tot felul de materiale care îmi doresc să te inspire în activitatea ta zilnică. Citește mai multe despre Un alt fel de newsletter.