Legea impermanenței
În primul rând asta este mai mult o notă către mine și apoi este ceva ce aleg să împărtășesc ca și lecție.
Acum câteva zile am avut o zi de meditație. Simțeam că am nevoie de timp cu mine și cu lucrurile pe care le simt întrucât trec printr-o perioadă agitată și dificilă emoțional. Acum 2 ani am fost într-un retreat de 10 zile de meditație prin Vipassana și o dată pe lună avem un curs de o zi. Tot de 2 ani de zile nu am mai fost așa că am decis că este o oportunitate bună.
Nu o să intru în prea multe detalii despre tehnică și nici despre retreat (deși oamenii cu care am povestit au fost fascinați). O păstrez pentru discuții individuale sau pentru o postare ulterioară. Vreau ca articolele pe care le scriu să fie succinte și la obiect.
Gândul și mesajul de azi este legat de principiul care stă la baza Vipassanei, de care uitasem și de care am/avem mare nevoie. El se numește ecuanimitate. Equanimity în engleză.
Și ca să obținem ecuanimitatea înseamnă să avem grijă să nu picăm în niciuna din extreme.
Când ne este bine, suntem pe val, suntem îndrăgostiți, lucrurile merg bine pe plan profesional, familial etc. să fim conștienți că este o stare trecătoare și de moment. Nu înseamnă să nu ne bucurăm de ea ci să fim prezenți și conștienți ca să înțelegem că este trecătoare. Astfel nu dezvolăm atașament față de starea respectivă.
Când ne merg lucrurile mai puțin bine, probleme emoționale, profesionale, în relație, în familie și în orice palier te-ai regăsi, ei bine și asta va trece. Inclusiv durerile trec (și aici nu vorbesc despre cazurile medicale serioase).
Totul în viața noastră este guvernat de caracteristica aceasta a impermanenței. Principiul din spatele tehnicii este să nu dezvoltăm atașament față de lucrurile bune dar nici aversiune față de stările nasoale prin care trecem. Toate trec. Cred ca stoicii spuneau (am în minte Meditations ale lui Marcus Aurelius și fără să pretind că îi aparține) „This too shall pass” adică asta va trece.
Lecția pentru mine e să mă țin pe poziție și să mă bucur fiindcă lucrurile se vor schimba. Și cele bune și cele rele.
Viața este guvernată de lipsa de permanență.